ZIUA VOLUNTARIATULUI
ESTIEM Mureș a organizat în data de 4 aprilie 2018, Ziua Voluntariatului la Universitatea "Petru Maior" din Tîrgu Mureș. Activitățile prevăzute în cadrul Zilei Voluntariatului au cuprins acțiuni de donare de sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Tîrgu Mureș, activități practice cu elevii , organizate de studenții Facultății de Inginerie reunite sub titlul “Micul Inginer” și o conferință de presă ”Ziua voluntariatului” găzduită de sediul American Corner din cadrul Bibliotecii Județene Mureș.

Dana
Rus, lector la Facultatea de Inginerie a
Universității Petru Maior, inițiatoarea evenimentului:
"Ideea proiectului
a venit din partea Consiliilor americane pentru educație internațională care,
în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite, au avut inițiativa sărbătoririi
conceptului de voluntariat la o dată simbolică pentru cultura americană: 4 aprilie,
când s-au comemorat 50 de ani de la moartea activistului american dr. Martin
Luther King Jr, promotorul mișcării pentru drepturi civile în Statele Unite ale
Americii. Ideea de punere în practică a principiilor voluntariatului pe plan
local a aparținut ESTIEM, care au gândit actvitățile, s-au organizat exemplar
și au realizat un eveniment extrem de reușit. Evenimentul a cuprins activități
de voluntariat social și educațional și s-a realizat în colaborare cu mai multe
instituții de pe plan local, dintre care amintim Universitatea Petru Maior, IPJ
Mures, și American Corner Tîrgu Mureș.
Rezultatul care ne oferă cea mai mare satisfacție este, desigur, cel concret
obținut din activitățile desfășurate: donare de sânge, tutoriat desfășurat de
către studenții Facultății de Inginerie pentru elevii de la diverse școli
târgumureșene. Însă principalul câștig al acestor activități este mobilizarea
studenților și conștientizarea lor cu privire la însemnătatea voluntariatului.
Atunci când vezi cum prind ideea din zbor, o gândesc, îi dau forme creative și
eficiente și o pun în practică cu zâmbetul pe buze și cu inimile deschise,
înseamnă că scopul a fost atins."
Voluntari:
"În opinia mea ziua de ieri a fost un succes. Activitățile pregătite
pentru elevi i-au impresionat pe aceștia și le-au stârnit curiozitatea. Poate
pe mulți am reușit să îi îndrumăm pe această cale a ingineriei. Mi-ar fi plăcut
și mie să am ocazia să particip la o asemenea activitate în anii de școală
generală sau liceu."
"Eu am fost încantată să văd și să cunosc "mici genii",
care în câțiva ani vor ajunge departe. Ei sunt cei care știu de pe acum ce vor
face în viitor și vor fi buni în domeniul ales."
"Eu consider că a fost o zi reușită, interesantă și interactivă atât
pentru cei curioși de ce înseamnă ingineriea în adevăratul sens al cuvântului,
cât și pentru cei mai puțin interesați. Elevii care au pășit ieri pe porțile
facultății noastre, în opinia mea, sunt norocoși că au avut această
ocazie."
"Implicare numeroasă, dedicare și seriozitate, un eveniment cu un
impact major asupra viziuni elevilor cu privire la mediul academic
universitar."
"Cu siguranță a fost o zi reușită, activitățile fiind foarte
interesante, donarea de sânge a avut un real succes și sper ca la anul să fie
un număr și mai mare de participanți la acest eveniment!"
"A fost o zi
minunată, am rămas impresionată de interesul pe care și l-au exprimat micuții
față de lucrurile explicate de noi și sper să mai avem parte de astfel de
evenimente pentru că toți avem multe de învățat."
"Poate sună ciudat, însa pentru mine ziua voluntatiatului a fost un
schimb de experiență. Într-adevăr am avut ocazia de a le explica celor mai
micuti câte ceva din "tainele" ingineriei, însă cred că și ei ne-au
transmis multe. Am simțit încă o dată veselia, avantul și puterea copilăriei.
Sper că elevii să-și continue călătoria vieții cu aceeași curiozitate,
inteligență și determinare de care au dat dovadă."
"Eu consider că a fost o zi diferită față de celelalte, implicarea a
fost numeroasă și consider această oportunitate a fi foarte benefică în
conturarea unei imagini a universității și a activitatilor desfășurate pentru
colegii prezenți din gimnaziu. Aș fi fost bucuros să fi putut participa și eu
la un așa eveniment pe vremea când eram și eu ca ei. Sunt bucuros că am putut
ajuta și că am fost prezent alături de colegii mei."
"O inițiativă interesantă atât pentru noi cât și pentru copii, cred
că experiența le-a prins bine atât lor cât și nouă."
"Pentru mine a fost o zi diferită, o zi plină de emoții, o zi din care am avut multe de învățat. Împreună am reușit să o ducem la bun sfârșit și să fie un succes. Pentru noi, “bobocii” Estiem-ului, a fost prima activitate în care am fost implicați mult mai mult, am avut responsabilități și sperăm că am facut o treabă bună. Am trăit o experiență foarte plăcută și abia o aștept pe următoarea!"
Nicoleta Atomei,
profesoară la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Tg Mureș:
"Grație doamnei profesoare
Bucur Mihaela, și echipei de studenți Estiem de la Universitatea „Petru Maior”,
elevii clasei a 8-a de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Tg Mureș
au participat de Ziua Voluntariatului, la un minunat proiect plin de lucruri
noi și foarte interesante. Astfel, elevii împărțiți pe grupe au fost dirijați
și conduși în câte o sală unde studenți din ani diferiți îi așteptau
nerăbdători să le prezinte experimente și materiale revoluționare.
Elevii au mărturisit că au fost extrem de impresionați de tot ce au văzut, mai ales de imprimantele 3D care păreau adevărate mașinării ale viitorului. Am fost plăcut surprinsă de modul de prezentare a studenților, chiar a celor mai tineri dintre ei. Am văzut că fac cu o mare placere totul și sunt extrem de implicați. Doamna profesoară Bucur Mihaela a fost o gazdă deosebită, foarte apropiată de studenți. Sunt convinsă că, după o astfel de zi, mulți dintre elevii școlii noastre vor fi interesați să urmeze cursurile Facultății de Inginerie a Universității „Petru Maior”, atât pentru ca au văzut lucruri extrem de interesante cât și pentru colectivul didactic foarte implicat și apropiat de studenți."
Bucur Mihaela,
șef lucrări dr. ing., președinte ESTIEM Mureș:
"Lucrez cu voluntari de câțiva ani buni. Înainte de fiecare
acțiune, stresul este atât de apăsător încât îmi spun ca îmi voi reprioritiza
pe viitor viața, însă de fiecare dată satisfacția este atât de mare încât
continui și mai devotată. Voluntariatul a devenit parte din mine și mereu voi
încerca să conving și să determin tinerii să facă asta. În timp, am observat
minunile care se petrec cu ei: încep să se cunoască pe ei înșiși mult mai bine,
își clarifică unele valori, își extind grupul de prieteni, devin mai toleranți,
se dezvoltă extraordinar, indiferent dacă vorbim despre lucrul în echipă,
managementul emoțiilor sau al situațiilor conflictuale, sau de competențe
specifice. În 4 aprilie, atât noi organizatorii, partenerii cât și beneficiarii
am simțit din plin emoțiile pozitive, și astfel, ne-am mobilizat și am realizat
împreună un eveniment atât de reușit. Țin sa mulțumesc colegei mele Dana Rus
pentru colaborare, studenților și polițiștilor de la Biroul rutier Mureș care
au donat sânge, dragilor mei studenți, care au fost profesori pentru câteva
ore, colegilor de la Universitatea Petru Maior, care ne-au pus la dispoziție
materialele și aparatura de laborator, cât și profesorilor și elevilor care
și-au făcut timp în vacanța și ne-au vizitat cu atâta curiozitate."
Accesați link-ul următor pentru mai multe
fotografii: Ziua Voluntariatului UPM





0 Comments