MEMBRII ESTIEM LG TG-MUREȘ LA BOARD-TRAINING ÎN SOFIA

 Board-Training Event?

    Evenimentul ”Board Training Event” este un eveniment ESTIEM care adună într-un singur loc reprezentanți din fiecare grup local din zona Balcanică. Se adresează în special membrilor din boardul actual dar și celor care doresc să aplice pentru o poziție în cadrul boardului. Principalele obiective ale acestui eveniment sunt: realizarea de planuri strategice, cum să îți setezi obiectivele, moduri de abordare a posibilelor probleme și cel mai important, legarea de prietenii între grupurile locale, dar mai ales între studenții voluntari.

  

    Ne-am făcut o obișnuință în a participa în fiecare semestru din cadrul anilor de facultate la cel puțin un eveniment ESTIEM, așa că pentru semestrul I din anul III de facultate s-a nimerit ca evenimentul la care particip să fie Board Training Event. Evenimentul a fost găzduit de către local grupul din Sofia, Bulgaria. La acest eveniment am participat împreună cu 3 colegi din board și anume: Nagy Ștefan Viorel (responsabil local), Oltean Luana Rebeica (responsabil revistă) și Curcă Clara Teodora (Vicepreședinte).

    Fiind prima ediție a acestui tip de eveniment, nu am știut la ce să mă aștept. Ceea ce știam și eram sigur că o să se întâmple a fost să îmi reîntâlnesc prietenii din alte părți ale regiunii. Experiența aceasta a ajutat în primul rând la întărirea relațiilor de prietenie dintre noi patru.


     
     În Sofia totul era nou pentru fiecare dintre noi. Workshopurile zilnice ne-au provocat să realizăm activități împreună cu alți studenți, nu foarte diferiți de noi, însă cu abordări diferite și de strategii de dezvoltare pentru fiecare grup local în parte. Am cântat, am dansat, am povestit și am petrecut momente de neuitat. Nu o să lungesc această poveste pentru că nu o să-mi ajungă paginile revistei să mărturisesc tot ceea ce am asimilat în acele cinci zile petrecute în Sofia.

    Concluzia: Participă și tu la evenimentele ESTIEM dacă te numeri printre cititori și vezi ce înseamnă cu adevărat să legi prietenii care îți vor marca viața și care fără doar și poate își vor crea un loc în sufletul și în inima ta.


#workhardplayhard





0 Comments